Realizarea obligațiilor pozitive ale statului în vederea protecției drepturilor omului în regiunea transnistreană - discutată în cadrul unei conferințe internaționale

Șeful Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani a participat la un panel de discuții al conferinței internaționale ,,Sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului – executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului”, organizată de Ministerul Justiției și de Departamentul pentru executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului al Consiliului Europei.

Evenimentul a reunit agenți guvernamentali și experți ai Consiliului Europei, reprezentanți ai autorităților publice naționale, judecători, avocați și reprezentanți ai societății civile, antrenați într-un dialog profesionist și axat pe schimburi de bune practici.

Șeful Biroului a enumerat cele mai problematice aspecte ce vizează starea drepturilor omului în raioanele de est ale țării, aflate temporar în afara controlului efectiv din partea autorităților constituționale, a specificat eforturile Biroului și ale instituțiilor naționale în vederea asistării și protejării victimelor abuzurilor din regiune, precum a atras atenția că autoritățile Republicii Moldova vor întreprinde și în continuare toate acțiunile posibile pentru a ocroti drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor săi.