START concursului privind colectarea propunerilor de proiecte finanțate prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru 2020

Potrivit art. 3 lit. a) al Legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 172 din 19.12.2019 (în vigoare din 01.01.2020, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 393-399, art. 321 din 27.12.2019) au fost aprobate alocații bugetare pentru activitățile de reintegrare a țării, în sumă de 15 mln. de lei.

 

În contextul valorificării transparente a surselor financiare alocate, precum și în contextul stabilirii unui regim juridic clar pentru evaluarea, finanțarea și monitorizarea implementării proiectelor ce au drept prioritate realizarea obiectivului de reintegrare a țării, prin Hotărîrea Guvernului nr. 131 din 21.02.2014 a fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de selectare și evidență a proiectelor în cadrul Programului activităților de reintegrare a țării.

 

Conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 131 din 21.02.2014, pentru solicitarea finanțării propunerii de proiect din alocațiile pentru activitățile de reintegrare a țării, autoritatea publică inițiatoare trebuie să completeze un formular de aplicare, să anexeze la acesta setul documentar relevant și să depună dosarul în original la Cancelaria de Stat pentru a fi verificată corespunderea acestuia criteriilor de eligibilitate stabilite cu ulterioara evaluare a proiectului de către Comisia de selectare.

 

Lista propunerilor de proiecte selectate de către Comisie, precum și repartizarea după destinatari a alocațiilor respective se va aproba de Guvern prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2020, după realizarea procedurilor legale în acest sens.

 

În acest context, Biroul politici de reintegrare anunță colectarea în perioada 01 ianuarie – 31 ianuarie 2020 apropunerilor de proiecte pentru anul 2020.

   

Sunt eligibile pentru concurs proiectele ce urmează a fi implementate în Zona de Securitate și care reflectă activități specifice (dezvoltare comunitară și regională, reabilitare și renovare a infrastructurii locale, modernizare a instituțiilor sociale-cheie, soluționare a problemelor stringente de dezvoltare, asigurare a serviciilor publice esențiale), precum și acțiunile care contribuie la promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între populația de pe ambele maluri ale Nistrului și la realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării. 

 

De la lansarea Programului activităților de reintegrare a țării (2011) și până în prezent (2019), în localitățile amplasate în perimetrul Zonei de Securitate a Republicii Moldova au fost implementate 390 de proiecte / activități în valoare de circa 110 milioane de lei.

 

NOTĂ: INFORMĂM DESPRE EXTINDEREA TERMENULUI DE PREZENTARE A PROPUNERILOR DE PROIECTE PRIVIND OBȚINEREA FINANȚĂRII ÎN CADRUL PROGRAMULUI ACTIVITĂȚILOR DE REINTEGRARE A ȚĂRII PÂNĂ LA 10 FEBRUARIE 2020.