Susținerea inițiativelor de consolidare a încrederii pe agenda discuțiilor dintre Viceprim-ministra în exercițiu Olga Cebotari și Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova

21.05.2021, Chișinău - Viceprim-ministra în exercițiu Olga Cebotari a avut o întâlnire de lucru cu Șeful Delegației Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova Peter Michalko. 

 

Oficialii au abordat diferite aspecte ce țin de problematica transnistreană, evoluțiile recent înregistrate în cadrul platformelor de dialog existente, subiectele curente de pe agendă și activitățile prioritare ce urmează a fi promovate în perioada imediat apropiată, fiind menționată, totodată, cooperarea prodigioasă dintre Republica Moldova și UE pe filiera gestionării dosarului transnistrean.

 

Reieșind din calitatea UE de participant în cadrul formatului de negocieri „5+2” s-a evidențiat că partea moldovenească mizează pe o contribuție activă a UE la soluționarea unor probleme ce figurează în așa-numitul pachet Berlin+ și care sunt de actualitate: restabilirea deplină a liberei circulații în regiunea transnistreană, inclusiv pentru oficialii/ funcționarii publici din autoritățile Republicii Moldova, rezolvarea dificultăților întâmpinate de către fermierii din raionul Dubăsari, îmbunătățirea situației drepturilor omului ș.a.

 

Viceprim-ministra în exercițiu Olga Cebotari a apreciat înalt sprijinul de durată oferit țării noastre de către partenerii din UE, în mod special, a remarcat importanța asistenței umanitare acordate în perioada pandemică locuitorilor de pe întreg teritoriul țării, inclusiv celor din regiunea transnistreană și din perimetrul Zonei de Securitate, grație căreia a sporit calitatea serviciilor medicale prestate și recuperarea mai rapidă a persoanelor afectate.

 

La rândul său, Ambasadorul Peter Michalko, a evocat că UE este deschisă pentru a acorda în continuare țării noastre tot suportul în implementarea proiectelor și a reformelor asumate în beneficiul cetățenilor, precum și de a contribui la sprijinirea procesului de reglementare.

 

La finalul întrevederii, oficialii au convenit să mențină un dialog intens pe toate subiectele de actualitate.