Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a primit în vizită analistul think tank-ului Atlantic Council Timothy Fairbank

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan l-a primit în vizită, astăzi 1 decembrie, pa analistul think tank-ului Atlantic Council Timothy Fairbank.

 

În cadrul discuției Vicepremierul Gheorghe Bălan a făcut o scurtă introducere asupra situației curente din dosarul transnistrean, a abordat problemele actuale de pe agenda negocierilor ca urmare a întrevederii în cadrul formatului de negocieri „5+2” din data de 27-28 noiembrie de la Viena dar și posibilitățile de propulsare a dialogului Chișinău-Tiraspol.

 

Totodată, Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a adus la cunoștința interlocutorului  eforturile pozitive pe care le întreprinde Guvernul Republicii Moldova pentru a găsi soluții comprehensive și durabile la problemele actuale dar și pentru a restabili spațiile naționale unice specificând importanța celor 4 decizii protocolare semnate recent între reprezentanții politici în creșterea nivelului de trai de pe ambele maluri ale Nistrului.