Viceprim-ministrul Victor Osipov a avut o întrevedere cu reprezentantul Federaţiei Ruse în formatul „5+2” de negocieri pentru soluționarea problemei transnistrene, Serghei Gubarev
Viceprim-ministrul Victor Osipov a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul cu misiuni speciale al Federaţiei Ruse în procesul de soluționare a problemei transnistrene, Serghei Gubarev.
Interlocutorii au discutat despre situaţia actuală şi perspectivele procesului de negocieri. În acest sens, vicepremierul a reiterat intenția noului Guvern de a da un impuls pozitiv tuturor formatelor, create pentru a facilita reglementarea conflictului și pentru a contribui la rezolvarea problemelor pe care actuala situație le generează pentru populația celor două maluri ale Nistrului.
În acest sens, Victor Osipov a menționat că în scurt timp va avea loc prima în acest an întâlnire de lucru a reprezentanților politici de la Chișinău și Tiraspol. Vicepremierul a subliniat necesitatea de a renunța la acțiunile contraproductive și a îndrepta efortul participanților la proces în direcția unor chestiuni de interes major pentru populație, pentru agenții economici și pentru comunitățile locale.
Ambasadorul Gubarev a declarat că susține o asemenea abordare și și-a exprimat speranța că ea va crea o atmosferă de lucru propice pentru continuarea procesului de negocieri într-o manieră productivă.