Posibilitățile de extindere a investițiilor letone în Republica Moldova, discutate la Guvern

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, Edgars Bondars, și reprezentanții companiei IT letone „Tet”, pentru a discuta despre realizarea a noi proiecte comune în domeniul tehnologiilor informaționale și securității cibernetice.

Premierul Alexandru Munteanu a subliniat că extinderea investițiilor străine în Republica Moldova este sprijinită de Guvern, iar reziliența cibernetică este un domeniu prioritar în contextul regional actual. În acest sens, a fost discutată posibilitatea de a dezvolta noi proiecte comune cu partea letonă în domeniul tehnologiilor informaționale, securității cibernetice și a soluțiilor energetice inovatoare. 

Părțile au accentuat necesitatea de consolidare a infrastructurii de securitate cibernetică a Republicii Moldova, după modelul statelor europene. De asemenea, în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, este relevantă experiența Letoniei de integrare în mediul digital și de reglementare european.

„Ne dorim să creșteți prezența în Republica Moldova. Așteptăm investiții letone și în alte domenii, inclusiv o colaborare mai activă în domeniul pregătirii cadrelor, schimb de bune practici și transfer de expertiză”, a subliniat șeful Executivului.