Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Oportunitățile de utilizare a noilor tehnologii, inclusiv a inteligenței artificiale, pentru creșterea productivității în diverse sectoare, precum sănătatea și agricultura, au fost discutate de Premierul Vasile Tofan cu Michel Kerf, Director regional pentru transformare digitală în cadrul Băncii Mondiale. Părțile au abordat și posibilitățile de finanțare a unor proiecte în domeniul digitalizării și consolidării rezilienței Republicii Moldova.
Premierul Vasile Tofan a exprimat interesul Republicii Moldova pentru valorificarea celor mai recente tehnologii în domeniul inteligenței artificiale și a invitat partenerii de dezvoltare să vină cu propuneri concrete privind sectoarele în care aplicarea acestora ar putea contribui la eficientizarea proceselor și reducerea timpului necesar pentru realizarea anumitor activități.
Totodată, șeful Executivului a invitat partenerii interesați să testeze idei și servicii inovatoare în Republica Moldova pentru a le extinde, ulterior, și în alte țări.
La rândul său, Michel Kerf și-a exprimat deschiderea de a analiza posibilitatea susținerii unor proiecte în domeniul rezilienței cibernetice, inclusiv pentru identificarea vulnerabilităților și consolidarea capacităților de protecție împotriva riscurilor digitale.