Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Michael McGrath, Comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept
27 martie 2026, Chișinău – Progresele și provocările actuale din sistemul judiciar al Republicii Moldova au fost discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și Comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept, Michael McGrath. Discuțiile s-au axat pe mecanismele de curățare a sistemului, protejarea spațiului informațional și consolidarea parcursului european al țării noastre.
Premierul Alexandru Munteanu a reiterat angajamentul ferm al Guvernului pentru continuarea procesului de vetting (evaluarea externă a integrității procurorilor), subliniind că acesta rămâne pilonul central pentru restabilirea încrederii cetățenilor în actul de justiție. O justiție independentă, credibilă și solidă este fundamentală pentru avansarea Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și pentru consolidarea încrederii cetățenilor într-un act de justiție echitabil.
Oficialii au discutat despre lupta cu dezinformarea și necesitatea unor mecanisme clare la nivel european pentru a proteja democrația fără a îngrădi libertatea de exprimare. Comisarul Michael McGrath a evidențiat Republica Moldova ca un exemplu pozitiv în regiune pentru reziliența sa în fața atacurilor hibride și a reconfirmat că UE va continua să ofere asistență tehnică și financiară pentru a sprijini aceste eforturi de modernizare.
Comisarul european pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath, efectuează o vizită oficială la Chișinău, în perioada 26-27 martie 2026. Oficialul are întrevederi la nivel guvernamental și legislativ, cu reprezentanți ai unor instituții-cheie din sectorul justiției și ai societății civile, precum și cu membri ai comisiilor de vetting.