Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Prim-ministrul Maltei, Robert Abela, despre avansarea integrării europene a Republicii Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său maltez, Robert Abela, în cadrul căreia au fost discutate parcursul european al Republicii Moldova, consolidarea cooperării bilaterale și provocările de securitate din regiune.
În contextul progreselor înregistrate în procesul de negocieri, Prim-ministrul Tofan a subliniat importanța deschiderii ultimelor două grupuri de capitole de negociere până la sfârșitul anului 2026, cu susținerea statelor membre ale Uniunii Europene. Republica Moldova a deschis deja două grupuri de capitole de negociere cu UE, iar altele două sunt deschise astăzi.
Cei doi oficiali au discutat și despre consolidarea rezilienței în fața amenințărilor hibride, precum și despre extinderea relațiilor economice, în special în domeniile serviciilor digitale, turismului, industriei farmaceutice și logisticii.
În anul în care Republica Moldova și Malta marchează 30 de ani de relații diplomatice, Premierul Vasile Tofan a reiterat interesul pentru aprofundarea parteneriatului bilateral și l-a invitat pe omologul său maltez să efectueze o vizită la Chișinău.