Discursurile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și al prim-ministrului Dorin Recean, la conferința de presă comună

Președintele Parlamentului, Igor Grosu:

În câteva zile, și anume joi, Curtea Constituțională se va pronunța cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare și validarea mandatelor deputaților aleși. Știm că societatea cere o previzibilitate, dar și transparență a proceselor și procedurilor care vor urma.

În acest sens, după validarea rezultatelor, în corespundere cu Constituția și legislația electorală, vom desfășura ședința de constituire a noului Parlament și formare a Guvernului, conform decretului doamnei Președintă de stabilire a datei și orei convocării parlamentului nou-ales.

În cadrul primei ședințe A Parlamentului, deputații vor depune jurământul, vor alege președintele Parlamentului și biroul permanent. Conform Constituției, guvernul actual rămâne interimar până la învestirea noului cabinet de miniștri.

Întrebarea firească în societate este, desigur, care va fi componența noului Guvern. Conform legii, doamna Președintă desemnează un candidat la funcția de prim-ministru, după consultarea fracțiunilor parlamentare.

Desigur, așteptăm validarea mandatelor de către Curtea Constituțională, însă pentru că vrem să oferim previzibilitate, anunț că Partidul Acțiune și Solidaritate va veni cu o propunere în cadrul consultărilor cu Președinta.

Aici vreau - cu multă emoție - să menționez un lucru foarte important. Fracțiunea PAS și echipele noastre de la nivel central și local au avut o colaborare strânsă și eficientă cu domnul Prim-ministru Recean. A fost o perioadă complicată pentru noi, pentru întreaga țară, ne amintim că am trecut prin mai multe provocări. Un stat străin a intervenit asupra proceselor noastre democratice, alături de grupări criminale susținute de acest stat străin. Și am rezistat la acest atac asupra democrației pentru că cetățenii Republicii Moldova își doresc să trăiască într-o societate democratică, iubesc libertatea și nu au permis nimănui să intervină în procesele noastre democratice. Au fost câteva ierni foarte dificile, cărora a trebuit să le facem față, un război la hotar. 

În același timp, a trebuit să organizăm exemplar alegerile locale, alegerile prezidențiale, referendumul și alegeri parlamentare. Concomitent instituțiile statului au trebuit să își facă treaba, în frunte cu Guvernul condus de dl Recean, să aducă investiții, să identifice resurse pentru a oferi compensații, a mări pensile, salariile și a continua procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Desigur, acest lucru s-a reușit pentru că avem oameni extraordinari, o societate care s-a mobilizat exemplar în țară, peste hotare și am rezistat. Dar trebuie să accentuez că acest lucru s-a datorat și domnului prim-ministru, care a știut cum să mobilizeze toate instituțiile să-și facă treaba, a știut să mobilizeze echipa guvernamentală și Moldova a rămas dreaptă, liberă, pe drumul său de integrare europeană.

Domnule Prim-ministru, în primul rând, eu personal și întreaga echipă PAS vă mulțumim pentru că, acum 2 ani și jumătate, ați acceptat invitația de a vă alătura echipei în drumul nostru. Au fost ani foarte grei, dar a meritat efortul și tare mi-aș dori să continuăm împreună.

PAS a reușit să obțină o majoritate parlamentară pro-europeană grație votului cetățenilor noștri și intenția noastră era să-l înaintăm în calitate de candidat la funcția de prim-ministru pe domnul Recean. Însă domnul prim-ministru ne-a anunțat că mandatul său se încheie aici și eu foarte mult sper că, indiferent de circumstanțe, veți rămâne alături de noi, pentru că ați pus foarte mult suflet, efort, pentru care noi vă mulțumim.

Prim-ministrul Dorin Recean:

Mulțumesc pentru cuvintele calde, Igor. Împreună ne-am făcut datoria. Împreună cu Președinta Sandu, împreună cu deputații și membrii PAS, cu care am început lucruri esențiale pentru țara noastră, dar și împreună cu toată societatea, alături de care, astăzi, suntem incredibil de aproape de obiectivul nostru strategic de a deveni membri ai UE. Toți împreună ne-am făcut datoria. 

Mulțumesc Partidului Acțiune și Solidaritate pentru încredere și pentru mandatul de a conduce Guvernul Republicii Moldova în această perioadă complicată. Am lucrat împreună cu oameni profesioniști, devotați, demni și curajoși din PAS. Acum 10 ani, PAS, în frunte cu Maia Sandu, a pornit o luptă pentru democrație și independență reală a Republicii Moldova, luptă fără de care astăzi nu am fi aici. Atunci, apropo, nimeni nu cunoștea finalitatea, doar faptul că luptă pentru dreptate. Cu foarte multe obstacole, cu unele greșeli, cu dileme și provocări imense, PAS și-a menținut demn angajamentul. Iar azi vorbim despre o Moldovă care a scăpat de oligarhi, curăță justiția, își întărește instituțiile, muncește ca să devină stat membru al UE și pune în aplicare soluții pentru ca să creștem economia. 

Le mulțumesc și instituțiilor statului. În condiții foarte dificile și sub presiunea timpului au învățat rapid și au ales să protejeze interesele statului în momentele cele mai dificile pentru Republica Moldova. Chiar dacă multe dintre eforturile voastre nu s-au văzut la televizor, etapa la care se află azi țara noastră se datorează fiecărui funcționar public, polițist, ofițer, procuror, judecător, fiecărui angajat al statului care a ales să-și facă datoria onest și dedicat. Voi ați demonstrat că putem construi un stat puternic, cu adevărat independent.

Mulți se vor întreba de ce facem aceste declarații astăzi, de ce nu așteptăm ședința Curții Constituționale. Este foarte multă discuție în societate și ea este firească și credem că este corect să oferim această claritate și previzibilitate.

Sunt onorat de încrederea pe care PAS mi-o oferă și intenția partidului de a-mi oferi responsabilitatea mandatului de prim-ministru pentru următorul ciclu politic. Dar decizia mea - o decizie personală - este alta. 

Acum 2 ani și jumătate am fost solicitat pentru o sarcină foarte clară – să duc un mandat de asigurare a securității și ordinii constituționale. Nu am intenționat să fiu sau să rămân în politică, așa că mandatul meu se încheie odată cu expirarea mandatului actualului Guvern. În același timp, țara noastră trece la o altă etapă a dezvoltării. În mandatul actualului Guvern, am reușit să facem împreună ceea ce era necesar pentru ca Republica Moldova să se așeze în rândul statelor puternice ale lumii. Iar pentru aceasta este nevoie ca următorul mandat de guvernare să fie, în primul rând, despre creșterea și dezvoltarea economică.

Eu nu voi continua să fiu în viața publică și viața politică, voi depune mandatul de deputat imediat ce votăm noul Guvern și îmi voi continua parcursul profesional pe care l-am lăsat într-o parte acum câțiva ani. Cu toate acestea, niciodată nu voi ezita niciodată să ajut echipa.

Igor, mulțumesc, încă o dată, pentru încredere! 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu:

Nouă ne-a fost greu să acceptăm această decizie, o acceptă și sunt sigur că, indiferent de ipostază, vei rămâne alături de noi, de procese și lucruri importante pentru următorul Executiv, pentru următorii patru ani.

Știu că o întrebarea firească pe care o să mi-o adresați este despre numele viitorului candidat. Vă rog să mă înțelegeți că deocamdată nu pot face un asemenea anunț. Însă vă pot spune că PAS va merge, la momentul oportun, la consultările cu doamna Președintă, unde vom prezenta candidatura noului prim-ministru pe care îl considerăm potrivit.