Întrevederea Viceprim-ministrului Gheorghe Bălan cu Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim

La 24 mai curent, Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim, care a fost însoţit de Ambasadorul Michael Scanlan, Şeful Misiunii OSCE în Moldova, precum şi de alţi diplomaţi din cadrul OSCE.

 

În cadrul întrevederii oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană şi a problemelor cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului. În particular, interlocutorii au menţionat necesitatea eliminării obstacolelor artificiale din calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri, inclusiv a asigurării condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană cu predare în grafie latină, deblocării accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole ş.a.

 

O altă temă abordată a vizat instituirea controlului în comun la frontiera de stat moldo-ucraineană pe segmentul central (transnistrean) al acesteia, fiind subliniate avantajele şi beneficiile pentru populaţia şi agenţii economici din stânga Nistrului.

 

Referindu-se la procesul de eliberare a certificatelor ANSA pentru mărfurile care au ca destinaţie regiunea transnistreană şi tranzitează teritoriul Ucrainei, Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a specificat că decizia autorităţilor ucrainene cu referire la acest subiect nu este una politică, ci este dictată de necesitatea de a contribui la respectarea normelor sanitare convenite cu partenerii internaţionali, cu care Republica Moldova are relaţii comerciale.

 

În context, Vicepremierul a precizat că va depune toate eforturile pentru menținerea funcționalităţii tuturor platformelor de dialog existente şi va interacționa activ cu toți partenerii relevanți pentru a  asigura continuitatea negocierilor pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2” și a identifica soluții viabile pentru toate problemele din cele trei coșuri ale agendei procesului de negocieri.

 

La finele întrevederii, oficialii au susţinut un briefing de presă.