Prima ședință a rețelei de comunicatori din cadrul autorităților și instituțiilor vizate în problema privind rolul femeilor în sectorul de securitate și apărare
Astăzi, la inițiativa Viceprim-ministrului Cristina Lesnic, a avut loc prima ședință a rețelei de comunicatori din cadrul autorităților și instituțiilor vizate în problema privind rolul femeilor în sectorul de securitate și apărare, organizată sub egida Centrului de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova.
La ședința de informare au participat reprezentanți ai Biroului politici de reintegrare, Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrului Național Anticorupție, Serviciului Vamal, Serviciului de Informații și Securitate, Administrației Naționale a Penitenciarelor, UN Women Moldova.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul promovării prevederilor Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2018-2021 și a Planului de acțiuni cu privire la punerea în aplicare a acestuia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 259 din 28 martie 2018.
În cadrul ședinței participanții au fost informați despre obiectivele principale ale Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea, pilonii acesteia, precum și despre corectitudinea transmiterii mesajelor legate de egalitatea de gen.
Reamintim că, Rezoluția 1325 privind femeile, pacea și securitatea a fost adoptată unanim la 31 octombrie 2000 și este primul document-cadru internațional care evidențiază impactul conflictelor asupra femeilor, recunoscând rolul important al femeilor în instaurarea păcii și asigurarea securității.