Echipa Biroului politici de reintegrare la aniversarea Zilei Europei

Și în acest an, echipa Biroului politici de reintegrare a participat la evenimentul dedicat celebrării Zilei Europei în anul 2019, organizat de către Delegația Uniunii Europene în comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

 

Tradițional, evenimentul s-a desfășurat în Orășelul European 2019, organizat al 2-lea an consecutiv în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, unde reprezentanții Biroului au amenajat o masă cu diverse materiale informative, insigne cu simbolica cooperării dintre Republica Moldova (RM) și Uniunea Europeană (UE), un stand cu logo-ul Biroului și imagini legate de tematica transnistreană.

 

Cu prilejul sărbătoririi a 3 aniversări în anul curent (10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, 5 ani de la semnarea Acordului de Asociere RM-UE, 5 ani de la intrarea în vigoare a Regimului Liberalizat de Vize cu UE), funcționarii Biroului au difuzat fluturași informativi despre beneficiile Acordului de Asociere, Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător și cele ale regimului liberalizat de vize pentru locuitorii și agenții economici din regiunea transnistreană, dar și materiale de familiarizare cu activitatea Biroului, Programul activităților de reintegrare a țării și modul de aplicare la acesta, Parteneriatul trilateral de cooperare reciprocă între RM, Georgia și Ucraina pe aspecte legate de reglementarea conflictelor teritoriale.

 

Prin promovarea priorităților de integrare europeană în sincronizare cu cele ale obiectivului guvernamental de reintegrare a țării la modul practic se oferă posibilitatea restabilirii spațiilor naționale unice, prin implementarea unor proiecte comune de dezvoltare în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, îmbunătățirea calității serviciilor publice prestate, dezvoltarea regională durabilă, atragerea în cadrul legal al Republicii Moldova a activității antreprenorilor din stânga Nistrului și din mun.Bender cu efecte pozitive pentru atractivitatea investițională externă și pentru exportarea producției autohtone în statele-membre ale UE, documentarea majorității populației din regiune cu acte de model național, promovarea unor standarde avansate de protecție a drepturilor omului ș.a.m.d.

 

În cadrul evenimentului reprezentanții Biroului au interacționat cu cetățenii informând despre rolul și misiunea Biroului politici de reintegrare, cele mai importante realizări obținute în procesul de reglementare, proiectele de succes implementate și care vin în sprijinul obiectivului de reintegrare teritorială și să acorde asistența necesară populației, acțiunile întreprinse întru a asigura protecția drepturilor inalienabile ale locuitorilor din raioanele de est ale țării, explicând și răspunzând, totodată, la solicitările parvenite din partea celor interesați.

 

Echipa Biroului transmite cordiale mulțumiri organizatorilor pentru oferirea oportunității de a comunica la direct cu cetățenii și de a-i familiariza cu activitatea și realizările instituției în contextul elucidării beneficiilor procesului de integrare europeană pentru populația de pe ambele maluri ale Nistrului.