Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu șeful Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și Ucraina

intrevedere

Luni, 18 martie 2024, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Slawomir Pichor, șeful Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și Ucraina (EUBAM).

Oficialii au discutat activitățile și măsurile realizate de EUBAM în contextul realizării Planului de acțiuni al Misiunii pentru perioada anilor 2023-2025, inclusiv pe dimensiunea sprijinirii procesului de reglementare transnistreană.

A fost apreciată implicarea productivă a Misiunii în generarea rapoartelor tematice ce vizează dinamica interacțiunii comercial-economice între cele două maluri ale Nistrului, precum și a opiniilor tehnice pe aspecte vamale, fiscale, de management al frontierei de stat etc., menite să uniformizeze standardele și cerințele pe întreg teritoriul țării.

Vicepremierul a accentuat faptul că în contextul rolului tot mai important al UE în procesul de reglementare expertiza EUBAM pe dimensiunea fiscal-vamală și de management integrat al frontierelor devine una din ce în ce mai necesară.