Delegația Republicii Moldova a participat la ședința Comisiei Unificate de Control la Bender

La ședința de lucru săptămânală a Comisiei Unificate de Control din 19 martie 2026, delegația Republicii Moldova a înaintat o listă a jurnaliștilor care și-au manifestat intenția de a reflecta situația din Zona de Securitate. Reprezentanții Chișinăului au cerut examinarea accelerată și integrală a listei, astfel încât toți corespondenții să aibă posibilitatea de a reflecta obiectiv activitatea Comisiei si a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.

În altă ordine de idei, la solicitarea Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, delegația Republicii Moldova a notificat Comisia Unificată de Control despre zborurile de aerofotografiere a teritoriului Republicii Moldova, inclusiv în Zona de Securitate, planificate pentru anul curent. Aceste lucrări sunt necesare pentru actualizarea bazei cartografice naționale, având o semnificație important asupra dezvoltării economice durabile. A fost înaintat apelul de a nu admite acțiuni cu impact defavorabil securității zborurilor preconizate.

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control