Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Marko Șevcenko

La data de 23 februarie 2026 viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, E.S. Marko Șevcenko, reprezentant al Kievului în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, însoțit de ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Păun Rohovei.

În cadrul întrevederii a fost discutată situația actuală din dosarul transnistrean, evoluțiile din regiune, precum și viziunile Chișinăului privind soluționarea problemelor existente, în vederea stimulării politicilor de reintegrare a țării, orientate spre apropierea ambelor maluri ale Nistrului.

Totodată, cei doi oficiali au trecut în revistă mersul și perspectivele cooperării bilaterale, subliniind importanța consolidării interacțiunii economice și valorificării potențialului existent pe linia Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice și comerciale.

Ambasadorul Marko Șevcenko a reiterat sprijinul ferm al Ucrainei pentru soluționarea atotcuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, avansând în același timp spre completarea obiectivului strategic de integrare europeană a țării.