Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”
Pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale - reorganizarea teritorială a țării, îmbunătățirea accesului la servicii, viitorul model de finanțare a primăriilor și alte aspecte ale reformei au fost discutate, astăzi, în cadrul Comisiei pentru administrație publică și dezvoltare regională a Parlamentului.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a prezentat principalele prevederi ale proiectelor de lege și etapele de implementare a reformei. „Avem un obiectiv comun. Vrem să construim primării mai puternice, cu echipe specializate, apte să implementeze proiecte mari pentru localitate și să asigure servicii mai bune pentru oameni. Este o reformă importantă și înțelegem că nu întotdeauna există soluții care să mulțumească pe toată lumea. De aceea, angajamentul nostru este să discutăm cu toți, să ascultăm propunerile și să găsim cele mai potrivite soluții pentru comunități”, a afirmat Alexei Buzu.
Primul pachet legislativ vizează două componente principale: reorganizarea administrativ-teritorială și clarificarea competențelor autorităților administrației publice locale de nivelul întâi și de nivelul doi.
Potrivit propunerilor prezentate, noua organizare administrativ-teritorială ar urma să includă trei regiuni, iar pentru consolidarea primăriilor este prevăzut un prag demografic de 3.000 de locuitori. Un subiect important al discuțiilor a vizat continuitatea serviciilor publice în perioada de tranziție. Alexei Buzu a subliniat că reorganizarea administrativă nu trebuie să oblige cetățenii și antreprenorii să parcurgă distanțe mai mari pentru a beneficia de serviciile de care au nevoie. În acest sens, Guvernul lucrează la extinderea rețelei Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor (CUPS) și la elaborarea conceptului de reprezentant al primarului în localitățile amalgamate, care va asigura legătura dintre comunitate și administrația locală.
Totodată, reforma prevede redefinirea rolului administrației regionale, cu accent pe planificare strategică, dezvoltare regională și cooperare între localități. Competențele de prestare directă a serviciilor urmează să fie transferate către autoritățile sau instituțiile care le pot gestiona mai aproape de cetățeni.
În cadrul consultărilor, deputații au adresat întrebări privind criteriile de constituire a noilor unități administrativ-teritoriale, posibilitatea ajustării configurației acestora, finanțarea administrației locale, repartizarea competențelor și modul în care au fost desfășurate consultările în teritoriu.
Secretarul general al Guvernului a precizat că sunt în desfășurare analize și modelări pentru elaborarea unui nou sistem al finanțelor publice locale, astfel încât primăriile să poată beneficia mai mult de resursele generate de economia locală. În paralel, sunt analizate structurile de personal, necesitățile de digitalizare și măsurile de pregătire a tranziției către noile autorități locale.
Tot astăzi, Cancelaria de Stat a organizat consultări asupra pachetului legislativ cu reprezentanții partidelor extraparlamentare și ai organizațiilor societății civile. În paralel, continuă consultările publice organizate în raioanele țării, cu participarea primarilor, consilierilor locali, reprezentanților autorităților raionale și ai comunităților.
Cancelaria de Stat își propune să valorifice contribuția tuturor și să mențină un dialog deschis cu toate părțile interesate, astfel încât deciziile privind reorganizarea administrației publice locale să țină cont de realitățile din teritoriu și de nevoile cetățenilor. Pachetul legislativ este disponibil pentru consultare pe particip.gov.md - https://shorturl.at/wCM7G și https://shorturl.at/4VZjN.