Fracțiunile parlamentare, consultate pe marginea pachetului legislativ privind reforma APL

Cancelaria de Stat a organizat, în zilele de 4 și 6 noiembrie, consultări publice cu fracțiunile parlamentare asupra pachetului legislativ privind reforma administrației publice locale. La discuții au participat reprezentanți ai fracțiunilor Partidului Comuniștilor, Partidului „Democrația Acasă” și Blocului „Alternativa”.

Reprezentanții fracțiunilor parlamentare au adresat întrebări și au formulat observații privind criteriile de reorganizare administrativ-teritorială, repartizarea competențelor între nivelurile administrației publice locale și viitorul model de finanțare a primăriilor. Discuțiile au vizat, de asemenea, accesul cetățenilor la servicii publice, reprezentarea comunităților în noile structuri administrative, situația angajaților din administrația locală și organizarea alegerilor locale din 2027.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a prezentat principalele prevederi ale proiectelor de lege și a oferit clarificări privind perioada de tranziție, continuitatea serviciilor publice în localitățile amalgamate și măsurile de sprijin pentru autoritățile locale. Obiectivul reformei este consolidarea capacităților administrative și financiare ale primăriilor, astfel încât acestea să poată atrage mai multe investiții și să ofere servicii publice mai bune cetățenilor.

Consultările cu fracțiunile parlamentare au completat seria de discuții publice organizate de Cancelaria de Stat în toate regiunile țării, precum și consultările desfășurate în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională, cu asociațiile reprezentative ale autorităților publice locale, partidele extraparlamentare și organizațiile societății civile.

Cancelaria de Stat va analiza propunerile și observațiile formulate în cadrul consultărilor pentru definitivarea pachetului legislativ, astfel încât reforma să răspundă cât mai bine necesităților comunităților locale.

Proiectele de lege privind reforma administrației publice locale pot fi consultate pe platforma particip.gov.md:

- Proiectul de lege privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova;

- Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea organizării administrativ-teritoriale și a capacității administrației publice locale).

Propunerile și recomandările suplimentare pot fi expediate la adresa de e-mail primariiputernice@gov.md.