Servicii de schimb informaţional protejat interdepartamental pentru autorităţile publice şi servicii de asigurare a canalului de legătură şi acces la sistemele şi resursele informaţionale de stat

Beneficiari
Autorități publice, instituții de stat, întreprinderi din sectorul real.

Descriere
Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică asigură prestarea serviciilor în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 546 din 20.07.2011 cu privire la acordarea serviciilor Sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor administraţiei publice.

Serviciul de Intranet Guvernamental asigură comunicarea între autorități publice, prin intermediul Sistemului de telecomunicații al autorităților administrației publice (STAAP). Pentru beneficiari, STAAP deține securitatea integrată. Toate comunicațiile, dintre oricare două părți, se face criptat.. Comunicarea între două autorități publice conectate la STAAP este posibilă doar dacă acest fapt este explicit permis în baza acordului autorității către care este inițiată comunicarea.

Schimbul de informații în cadrul STAAP se realizează în baza rețelei telecomunicaţionale gestionate de către STISC ce asigură comunicarea în bandă largă de până la 1000 Mbps. Rețeaua are o arhitectură stea de înaltă fiabilitate și un nivel sporit de redundanță. Rețeaua este în continuă dezvoltare și extindere a ariei de acoperire.


Domenii de utilizare
Serviciile de transport date securizate ale STISC sunt utilizate pentru:

Oferirea accesului și accesarea sistemelor informaționale telecomunicaționale ale autorităților publice de către alte autorități publice;
La transmiterea corespondenței și asigurarea fluxului de informație electronică între instituțiile statutului;
Acordarea și accesarea sistemelor și resurselor informaționale de stat de către terțe persoane;  
Asigurarea comunicațiilor în bandă largă între oficiile și locațiile geografic dispersate ale autorităților publice;
Asigurarea comunicațiilor între autorități publice diferite conectate la STAAP, inclusiv accesarea serviciilor oferite în rețea de acestea.